Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 26 noiembrie – 18 decembrie, la sfârşitul fiecărei săptămâni, ateliere de creaţie educative pentru cei mici, sub genericul Vin sărbătorile… în sat, la Şosea! 

Proiectul face parte din programul Vacanţă la Muzeul Satului şi este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani, care sunt asteptati să descopere tainele unor meşteşuguri tradiţionale și obiceiuri legate de sărbătorile de iarnă.

Astfel, in cadrul acestor ateliere de creatie, mi am dorit sa învăță copiii despre tradițiile legate de ziua de Sfântul Andrei, supranumită și Ziua Lupului, aceasta zi fiind marcată de o serie de credințe și superstiții.
Una dintre tradițiile de Sfântul Andrei, respectată de mulți dintre creștinii ortodocși, este aceea a grâului pus la încolțit, în ghivece.
De Sfântul Andrei, se ia o mânută de grâu şi se seamănă într-un ghiveci .
Dacă firele sunt zdravăne şi înalte, omul care a plantat va fi norocos şi sănătos în noul an.
 Bătrânii spun că aspectul grâului spune ceva şi despre recoltele anului agricol ce urmează.
Un grâu frumos înseamnă o recoltă bogată, pe câmpuri şi în livezi.
Si pentru ca ziua de 1 Decembrie bate la ușă, ne am gândit sa o întâmpinam cum se cuvine, colorând harta țării.
muzeumuzeumuzeumuzeumuzeu